Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani. In jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetatii Neamtului, pe valea Paraului Secu, se aseaza un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume: Schitul lui Zosima.
Manastirea Secu este o vatra monahala de intensa traire duhovniceasca a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani. In jurul anului 1500, pe domeniul feudal al Cetatii Neamtului, pe valea Paraului Secu, se aseaza un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea Ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume: Schitul lui Zosima.
Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost ingradit cu zid de piatra in anul 1550 de catre Doamna Elena, sotia voievodului, si de fiii sai. Din acest zid se mai pastreaza astazi o mica parte: la intrarea in manastire, in dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, in urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare in schit si clopotnita acestuia.
Acelasi domnitor, Petru Rares, in prima lui domnie, a intarit stapanirea asupra pamanturilor ce apartineau mosiei Cetatii Neamtului, daruindule calugarilor de pe valea Paraului Secu. Episcopul Melchisedec Stefanescu, vorbind despre inceputurile Manastirii Secu, aminteste ca pana in anul 1910, pe zidul clopotnitei din manastire, in nisa unde se afla acum o fresca cu Sf. Ioan Botezatorul, se gasea pisania originala de la biserica construita de Voievodul Petru Rares, pisanie care sa deteriorat din cauza asprimii vremurilor.
In vremea voievozilor Alexandru Lapusneanu (1552-1561 si 1564-1568), Petru Schiopu (1574-1579 si 1581-1591) si Aron Tiranul (1591-1595), Schitul lui Zosima mai primeste cateva danii spre folosinta si intretinerea calugarilor sihastri din aceste locuri.
Spre sfarsitul veacului al XVIlea, Schitul lui Zosima cunoaste o dezvoltare deosebita, mai ales din punct de vedere economic: daniilor particulare li se adauga acum danii si confirmari domnesti, iar numele egumenului Dosoftei, unul dintre ucenicii lui Zosima, este des pomenit in pricinile de vecinatate cu mai vechii si puternicii calugari de la Manastirea Neamt.
In secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Tarii de Jos, tatal cunoscutului cronicar Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, in forma de cetate dreptunghiulara, cu biserica mare in mijlocul zidurilor, careia iau fixat hramul „Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatorit in fiecare an la data de 29 august.
Nestor Ureche ajunsese in randurile celor dintai boieri ai Moldovei sub domnia lui Ieremia Movila, prin bogatia casei sale, catre care se indreptau veniturile a peste 70 de sate, dar si prin istetimea mintii. El avea demnitatea de Mare Vornic, fiind judecator principal al tarii si „mai marele curtii domnesti”.
Marele boier a inzestrat aceasta ctitorie cu odoare, carti si mosii, asa cum erau inzestrate toate manastirile domnesti in vremea voievodului Ieremia Movila. Pe atunci in scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movila, fratele voievodului, egumen la Manastirea Secu fiind Ieroschimonahul Dosoftei.
Dupa obicei, si la Secu numele ctitorului este mentionat in pisania asezata pe peretele de sud al bisericii mari, pisanie originala scrisa frumos in limba slavona, a carei traducere o redam mai jos:
„Cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, cu rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si cu ale Sfantului Ioan Inaintemergatorul si cu ale tuturor sfintilor, cu bunavointa si ingaduinta dreptcredinciosului domnului nostru Io Ieremia Movila Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn Tarii Moldovei si a de Dumnezeu daruitilor sai fii Io Constantin si Alexandru Voievod si cu a celuilalt frate al sau Simeon Movila Voievod si a copiilor sai; si cu binecuvantarea fratelui domniei lor Preasfintitului Gheorghe Moghila, Mitropolitul Sucevei, cu buna ravna dumnezeiasca si cu adevarata avere de la Dumnezeu daruita a adevaratilor ctitori, sau facut acest locas dumnezeiesc si sau zidit spre lauda lui Dumnezeu celui Inalt, in numele Sfantului Slavitului Prooroc Inaintemergatorul si Botezatorul lui Hristos Ioan si a cinstitei lui taieri, de smeritul si mult gresitul si nevrednicul rob al Stapanului Hristos, Nestor Ureche, Marele Vornic al Tarii de Jos si de Doamna lui Mitrofana si de copiii lui: Vasile si Grigore si de alti de Dumnezeu daruiti copii ai lor. Sfintilor parinti petrecatori din acest sfant locas ca sa va rugati lui Dumnezeu pentru noi mult gresitii robi ai lui Dumnezeu, Nestor Ureche si sotia sa Mitrofana si pentru tot neamul lor si pentru iertarea pacatelor lor in vecii vecilor. Amin.
Si sau inceput a se zidi la anul 7110 (1602, n.r.), iunie 7, si sa ispravit in acelasi an, octombrie 5.”
Constructiile care alcatuiesc astazi complexul manastiresc de la Secu nu dateaza toate din aceeasi perioada. Bisericii ctitorite de catre vornicul Nestor Ureche in 1602 i sa adaugat in secolul al XVIII-lea pridvorul, apoi, in prima jumatate a veacului trecut, un diaconicon, un proscomidiar, precum si pridvorasul de pe latura vestica. In anul 1850 i sa refacut in intregime pictura interioara si tot atunci sa reinnoit si catapeteasma. Zidurile incintei si turnurile de aparare, a caror constructie a inceput, desigur, cam in aceeasi vreme cu cea a bisericii, au suferit interventii si refaceri in timpul marelui domn al Moldovei, Vasile Lupu. Celelalte cladiri ale manastirii, in forma lor actuala, cu exceptia laturei de sud, dateaza din perioada care a urmat incendiului naprasnic din 1821, provocat de turcii care au asediat manastirea.
In anul 1640 se construieste, in turnul de sudest al manastirii, Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, de catre Ieromonahul Ghedeon, egumenul manastirii la acea vreme.
Intre Manastirea Secu si Cetatea Neamtului au existat intotdeauna relatii bune. Astfel, in anul 1646, domnitorul Vasile Lupu supune canonic biserica din Cetatea Neamtului, care avea hramul „Sfantul Ierarh Nicolae“, Manastirii Secu. In anul 1718, in timpul domnitorului Mihail Racovita, cand biserica din Cetatea Neamtului a fost distrusa din ordinul turcilor, inscriptia cu stema Moldovei de pe aceasta biserica a fost asezata pe exteriorul peretelui paraclisului „Adormirea Maicii Domnului“ din partea de sudest a incintei Manastirii Secu.
Intre anii 1758-1763 se construieste un paraclis din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, in amintirea bisericii mari din Cetatea Neamtului, paraclis care va dainui pana la incendiul din 1821. Egumenul manastirii era, in acel timp, Ieroschimonahul Nifon Udrea Trotusanul.
La 14 octombrie 1775 se stabileste la Secu Sfantul Paisie Velicicovski, care a fost staret aici timp de patru ani (1775-1779), dupa care se muta la Manastirea Neamt, lasand la Secu drept egumen pe unul dintre ucenicii sai. Cu acest prilej, Manastirea Secu a fost supusa din punct de vedere administrativ Manastirii Neamt pana in anul 1910.
In anul 1821, lupta revolutionarilor eteristi cu turcii provoaca mari daune Manastirii Secu: aici sa desfasurat ultima confruntare, din nefericire castigata de turci, in urma careia manastirea a fost incendiata si distrusa in mare parte de flacari.
Dupa 1821 s-au reconstruit corpurile de chilii din incinta, refacandu-se din temelii si Paraclisul „Sfantul Nicolae”, distrus de incendiu. De asemenea, in anul 1832 se construieste din zid, pe temelie de piatra, biserica cu hramul „Nasterea Sf. Ioan Botezatorul” din cimitirul manastirii, pe locul bisericutei de lemn a lui Zosima, distrusa si aceasta in incendiul din 1821.
Pana in anul 1850 se restaureaza si biserica mare a manastirii, realizandu-se, in aceeasi perioada, catapeteasma si pictura murala in ulei.
In perioada 1977-1984 sau efectuat ample lucrari de restaurare a intregului complex monahal, lucrari care iau dat acestui asezamant infatisarea pe care o are si astazi.
Dupa evenimentele din 1989, cand poporul roman a iesit din intunericul comunismului, in Manastirea Secu sau construit o serie de cladiri anexe necesare activitatilor manastirii, construindu-se si doua arhondarice, ce ofera pelerinilor posibilitati de gazduire, totalizand un numar de 250 de locuri de cazare.
In perioada 2000-2002, staret fiind Arhimandritul Vichentie Amariei, sau desfasurat lucrari de restaurare a picturii murale si a catapetesmei din biserica „Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul” iar in anul 2002, cu ocazia aniversarii a 400 de ani de la construirea manastirii, pictura bisericii a fost resfintita de catre un sobor de ierarhi, intre care amintim pe I.P.S. Ghenadios de Sassima, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, I.P.S. Vassilios de Tartus, reprezentantul Patriarhiei Antiohiei si Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Arhitectura bisericii reclama puternice influente muntenesti, mai ales prin sistemul de boltire si de sprijinire a turlelor. Totodata, cupolele, spre deosebire de stilul moldovenesc, se sprijina direct pe arcurile masive ale naosului si pronaosului, iar cele doua turle au baze octogonale, specifice constructiilor din Muntenia.
Pictura initiala, executata in anul 1602 de mesteri al caror nume nu sa pastrat, in stilul frescelor bizantine, pictura identica din punct de vedere al stilului si al culorilor utilizate cu cea de la Manastirea Sucevita, sa pastrat, in cateva registre, atat in interior, deasupra usii dintre pronaos si naos si la mormintele ctitoricesti, unde se pot admira in intregime, cat si in exterior, deasupra pisaniei originale de la 1602, pe latura de sud. Sa subliniem si faptul ca, initial, biserica a fost pictata in exterior, lucru ce mai poate fi observat atat pe peretele de sud, cat si pe turla de deasupra Sfantului Altar.
Pictura actuala a fost executata in ulei, intre anii 1849-1850, de pictorul Costache Lifsicar si ucenicii sai si de zugravul Tudorache Ionescu, in stilul specific Renasterii, dar cu influente slavobizantine.
In pronaos se gaseste o racla frumos sculptata, din lemn de tei, continand mai multe odoare sfinte:
— o cruce in care se gaseste o particica de lemn din Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos;
— chivotul in care sa pastrat un fragment din piciorul Sfantului Ioan Botezatorul;
— particele din moastele Sfantului Apostol Andrei, ale Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe, ale Sfantului Marelui Mucenic si Tamaduitor Pantelimon, ale Sfantului Mucenic Artemie, ale Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie, ale Sfantului Ierarh Ioan Gura de Aur, ale Sfintilor Mucenici ucisi in Muntele Sinai, Rait si in Ierusalim, ale Sfantului Apostol Filip, ale Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, ale Sfantului Arhidiacon Stefan, ale Sfintei Mare Mucenite Marina, ale Sfantului Grigorie Decapolitul.
In sfarsit, Manastirea Secu este inconjurata cu un puternic zid de piatra,care depaseste, in unele locuri, grosimea de 3 m si inaltimea de 9 m, avand turnuri la colturi si inchizand o incinta de forma aproximativ dreptunghiulara, cu dimensiunile de 95x75 m. Pe latura vestica se afla masivul turn al intrarii, avand la primul etaj o incapere boltita semicilindric, iar la cel de al doilea etaj, clopotnita. Scara de acces, in spirala, este alipita peretelui nordic al turnului. O dispozitie interioara cu mult mai interesanta prezinta turnul nordvestic, denumit „turnul Mitrofanei”, la care etajele al doilea si al treilea au fost amenajate ca locuinta pentru familia ctitorului. Celelalte turnuri de colt, cu cate un etaj, au camere simple, cu plafonul drept sau boltit semicilindric, exceptie facand doar turnul din unghiul sudestic, la al carui etaj superior se gaseste Paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.