Manastirile noastre, presarate pe intreg pamantul tarii, sunt
comorile de cultura, arta si civilizatie ale neamului creator de
incontestabile valori, marturii graitoare ale unui trecut bogat in
oameni de isprava si fapte pilduitoare.
Poporul roman, constient de rostul sau in
lume, a impletit, in intreaga sa istorie "iubirea de lege si mosie"
cu viata si dezvoltarea Bisericii stramosesti.
In toate timpurile, manastirile au
slujit ca locasuri de adapost si reculegere pentru cei care "au
parasit lumea" si si-au inchinat viata singuratatii pentru a lauda
puterea cea nemarginita a lui Dumnezeu, dar , mai cu seama, aceste
asezaminte au slujit ca lacasuri de mangaiere in necazuri si in
dureri, pentru ca apoi, in vremurile de restriste, manastirile sa
reprezinte veritabile cetati de aparare in fata navalitorilor
straini.
Multimea de carti si manuscrise ce
s-au mai putut pastra si care se mai gasesc inca prin bibliotecile
si muzeele manastirilor ne arata, pe de alta parte, cat de mult
iubeau calugarii cultura si arta. |